Cerințe

CERINȚELE  DISCIPLINEI

Practică pedagogică în învăţământul preuniversitar obligatoriu (2)

ANUL UNIVERSITAR 2019-2020

Practica pedagogică se va desfăşura în ANUL III semestrul II (semestrul 6), în cadrul şcolilor din Cluj-Napoca (E.F.S. frecvență, S.P.M. şi K.M.S.), Bistriţa (Extensia Bistriţa, E.F.S. frecvență), în care studentul/studenta a fost repartizat/ă, şi în localităţile de rezidenţă de către studenții E.F.S. I.F.R.

 

OBLIGAŢIILE STUDENTULUI/STUDENTEI:

 

  • Va completa fișa individuală, conform indicațiilor mentorului (acolo unde este necesar).
  • Va avea obligaţia de a asista la un număr de minim 20 de lecții de educaţie fizică în unitatea de învăţământ în care a fost repartizat.
  • Va întocmi fișe de observație (20 de fişe) pentru lecţiile de educaţie fizică asistate. Observaţiile de la fiecare activitate asistată vor fi consemnate după modelul prezentat pe pagina disciplinei.
  • Va conduce un număr de 7 lecţii de educaţie fizică pe baza unui proiect didactic completat după modelul prezentat pe pagina disciplinei (temele lecţiei vor fi primite de la profesorul îndrumător).
  • Va conduce o lecţie finală de educaţie fizică pe baza unui proiect didactic aprobat de profesorul îndrumător.
  • Va completa o fişă psihopedagogică, pe structura prezentată pe pagina disciplinei.
  • Va construi o activitate de consiliere, după modelul prezentat pe pagina disciplinei, cu tema sugerată de mentor.
  • Va elabora şi reprezenta un parcurs cu obstacole şi o ştafetă pentru ciclul primar şi un parcurs cu obstacole şi o ştafetă pentru ciclul gimnazial, pe structura prezentată pe pagina disciplinei.
  • Va completa rezumatul activităţii din timpul semestrului de practică pedagogică, pe structura prezentată pe pagina disciplinei.
  • Va filma prima lecţie de practică pe care o conduce pe baza proiectului didactic precum şi lecţia finală pe CD/DVD care va fi ataşat la portofoliu/caiet (pe CD/DVD va fi notat numele şi prenumele studentului, clasa filmată, localitatea, temele şi obiectivele lecţiei) – opțional.

 

Toate acestea vor alcătui portofoliul studentului/studentei care va trebui sa fie completat de către student şi avizat de către profesorul îndrumător până la data de 20 mai, anul curent (pe prima pagină va apărea data şi semnătura profesorului îndrumător).

După avizarea de către profesorul îndrumător de practică, portofoliul/caietul va rămâne în posesia studentului/studentei care se va prezenta cu el la examen.

Catalogul centralizator va fi completat de către mentorul din școală și va fi trimis profesorilor coordonatori împreună cu notele finale la practica pedagogică.

Studentul/a va prezenta la colocviu portofoliul completat în totalitate (inclusiv prima pagina cu datele de identificare ale studentului/studentei).

Studentul/a are obligația să cunoască conținutul portofoliului de practică atunci când se prezintă la examen.